
Poliţiştii din judeţul Iaşi anchetează cazul unei femei care a reclamat că a fost lovită cu un baltag şi apoi răpită de către concubinul său. Femeia a fost găsită după ce a reuşit să îşi sune fiica şi să îi spună acesteia zona în care se află, ea fiind depistată cu ajutorul unui câine de urmă. Bărbatul a fost prins, fiind cercetat pentru violenţă în familie, viol, lipsire de libertate în mod ilegal şi lovire sau alte violenţe.




