
În perioada 18-20 septembrie 2026, comuna Baia de Fier găzduiește cea de-a XXXIV-a ediție a Festivalului Folcloric „Coborâtul oilor de la munte”.
Evenimentul reunește iubitorii de folclor, tradiție și autenticitate pentru trei zile de sărbătoare, cu ansambluri folclorice, expoziții și momente artistice.
„Trei zile în care Baia de Fier își deschide porțile către tradiție, iar cântecul, jocul, portul popular și meșteșugurile spun povești despre rădăcinile și identitatea noastră. ‘Coborâtul oilor de la munte’ nu este doar un festival. Este o tradiție care continuă, o moștenire transmisă din generație în generație și o sărbătoare a oamenilor care aleg să păstreze vie cultura românească. Vă așteptăm la Baia de Fier, să ne bucurăm împreună de tradiție, de oameni și de frumusețea folclorului românesc!”, au transmis reprezentanții comunei Baia de Fier.




