Ultima oră

Fetiță de 10 ani, înjunghiată de mama sa

Editează data și ora

O fetiță în vârstă de zece ani din Timișoara a fost înjunghiată de către mama sa, minora fiind transportată la spital, unde a fost operată, starea ei fiind stabilă.

Din primele informaţii se pare că mama, având probleme psihice, a aflat că soţul ei vrea să o interneze într-o clinică de psihiatrie. Supărată şi profitând că este singură acasă cu fiica ei, marţi seară, a decis să se răzbune, astfel că a luat un cuţit şi a înjunghiat-o de 4 ori, în timp ce aceasta dormea, conform news.ro.

Potrivit datelor comunicate, miercuri, de Poliţia Timiş, incidentul s-a petrecut în urmă cu o zi, un bărbat de 41 de ani anunţând, prin apel la 112, că fiica sa de zece ani ar fi fost înjunghiată de către mama minorei.

Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, unde au fost identificaţi cei doi părinţi, respectiv un bărbat de 41 de ani, o femeie de 44 de ani şi minora de zece ani, cea din urmă fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, arată o informare de presă a Poliţiei Timiş.

Surse judiciare au precizat, pentru Agerpres, că fetiţa a fost operată şi este în stare stabilă, iar mama acesteia ar mai fi avut episoade de violenţă în familie, dar nu a fost niciodată internată în urma acestor ieşiri violente.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *