,,Stimați cetățeni, revin cu câteva precizări în legătură cu decizia închiderii circulației rutiere pe strada Trandafirilor, respectiv a accesului în orașul Rovinari direct din DN66. Devierea traficului rutier a fost solicitată de către S.C EUROPAN PROD SA, fiind o condiție absolut necesară pentru desfășurarea în bune condiții a lucrării de amenajare a trecerii la nivel cu calea ferată cu dale elastice din cauciuc. De altfel, constructorul este cel care a și solicitat avizul Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție al Județului Gorj, aviz pe care l-a obținut în data de 16.09.2021.
Așadar, din acest punct de vedere nu se pune problema închiderii ilegale a drumului. Totodată, încadrarea restricțiilor de circulație se face cu respectarea “Ordinului comun al Ministerului de Interne si Ministerului Transporturilor privind condițiile de închidere a circulației și de instituire a restricțiilor de circulație in vederea executării de lucrări în zona drumului public și/sau pentru protejarea drumului” .
Înainte de a fi luată această decizie am întrebat executantul lucrării dacă s-ar putea lucra pe porțiuni, respectiv pe un fir, însă procedura de lucru și anvergura lucrării nu permit acest lucru.
Am să vă enumăr acum lucrarile prevazute a fi executate:
– Desfacerea dalelor existente de la trecerea la nivel;
– Desfacere sistem rutier si evacuare moluz;
– Desfacerea panourilor de sina existente pe lungimea de 25m;
– Excavare si evacuare material existent pe adancimea de 80 cm sub talpa traversei;
– Pregatirea platformei, realizarea substratului de nisip, montarea stratului de geotextil si geogrila
– Realizarea subbalastarii 40 cm;
– Realizarea prismului de piatra sparta 30 cm;
– Montarea la poza a traverselor T13 si montajul sinelor;
– Realizarea lucrarilor de ripaj si buraje;
– Refacerea sistemului rutier;
Și pentru că tot va fi închisă circulația, am decis să turnăm un nou covor asfaltic pe toată lungimea strazii Trandafirilor, din DN 66 până la intersecția cu strada Jiului.
Îmi cer încă o dată scuze pentru disconfortul creat, dar vă asigur că la finalul lucrărilor , cu toții vom fi mulțumiți de confortul pe care ni-l va asigura noua amenajare a trecerii la nivel cu calea ferată”, a anunțat Robert Filip, primarul orașului Rovinari.
Linia aia mai este functionala? Daca NU, atunci se poate DESFIINTA!