Fiul fostului lider de sindicat din cadrul Complexului Energetic Oltenia, Marin Golea, urmează să fie numit într-o funcție de conducere la cel mai vechi club din Italia. Ovidiu Golea ar urma să preia partea de marketing a clubului de primă ligă și este văzut ca mâna dreapta a lui Dan Șucu, cel care a achiziționat, zilele trecute, pachetul majoritar de acțiuni de la Genoa. Astfel, după Răzvan Raț care a fost impus deja în Consiliul de Administrație al clubului, Ovidiu Golea, care este originar din Târgu Jiu, urmează să conducă și el un departament extrem de important. Golea junior a avut și el tangențe cu fotbalul, în trecut, și chiar a evoluat pentru puțin timp la formația Pandurii II, mai apoi devenind gamer profesionist. Ulterior a terminat cursurile Facultății de Informatică din București și a profesat în marketing-ul digital. Foștii săi colegi de echipă ne-au relatat faptul că, încă din perioada în care activa ca fotbalist, Golea avea o înclinație pentru partea de IT și era un băiat inteligent.
Ce a spus Șucu după ce a preluat Genoa
Omul de afaceri Dan Șucu a achitat nu mai puțin de 45 de milioane de euro pentru a deveni proprietarul echipei Genoa. „Modelul pe care îl caut eu este unul de integrare verticală. În literatura sportivă se numește multi-club ownership, de proprietate pe mai multe cluburi. Am studiat acest fenomen din Europa, care este încă la început. Din clipa în care am investit la Rapid m-am gândit că n-o să pot niciodată să ajung să construiesc ceva cu adevărat special cu un singur club. Dorința de multi-channel, ideea că trebuie să particip în așa ceva era obligatorie în mintea mea. Beneficiile le pot dezvolta la nesfârșit”, a afirmat Șucu.