Dezvăluiri

Folclorist celebru trimis în judecată pentru violarea vieții private! Victima e o cunoscută solistă!

E război total între doi cunoscuți și apreciați cântăreți de folclor pe care, până nu demult, i-a legat o prietenie ce părea extrem de trainică, mai ales că, vreme de mulți ani, au cântat de nenumărate ori împreună! Cei doi s-au reclamat, în ultimul an, în instanțele civile și penale, iar ultima acuzație, cea privind violarea vieții private, pare că a spulberat și ultima speranță de împăcare.

 

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu l-au trimis în judecată, vineri, 21 februarie a.c., pe solistul Marian Sorin Medregoniu sub acuzația de violarea vieții private. Alături de acesta a fost deferit justiției, pentru comiterea aceleiași fapte, un anume Răzvan Constantin Cumpănașu. Parte vătămată în dosar, adică cea care a depus plângere penală împotriva celor doi, este solista Teodora Pană, până nu demult, prietenă apropiată și colegă de cântec cu Medregoniu.

Acuzația de violarea vieții private presupune ”Atingerea adusă vieţii private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de aceasta sau a unei convorbiri private”, potrivit Codului Penal, și se pedepsește cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă. Situația se agravează în cazul în care ”Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept, a sunetelor, convorbirilor ori a imaginilor prevăzute în alin. (1), către o altă persoană sau către public”. În acest caz pedeapsa este închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă.

 

 

Deocamdată, dosarul se află la judecătorul de drepturi și libertăți la Judecătoria Tg-Jiu, care va decide asupra regularității actului de inculpare și va dispune sau nu începerea judecății.

Războiul între cei doi artiști…

…a început în luna iulie a anului recut, când Marian Medregoniu a chemat-o în judecată pe Teodora Pană, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea acesteia să şteargă toate postările de pe reţelele de socializare ce conţin mesaje denigratoare la adresa sa, să înceteze postările viitoare şi să fie obligată la plata sumei de 50.000 euro daune morale.

Acțiunea i-a fost anulată de către judecători, pe 10 ianuarie a.c., pentru că Medregoniu a uitat s-o timbreze. Peste numai câteva zile, pe 30 ianuarie, Marian Medregoniu a acționat-o, din nou în judecată pe Teodora Pană, însă Judecătoria Tg-Jiu nu a fixat încă primul termen de judecată.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *