Lansare a apelului dedicat microîntreprinderilor, organizat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, în cadrul Programului Tranziție Justă, va avea loc joi, 15 mai, la sediul Universității „Constantin Brâncuși“ din Târgu Jiu.
„Este un sprijin real pentru microîntreprinderile din Gorj și întreaga regiune. Evenimentul are loc la Târgu Jiu, dar pentru cei care nu pot fi prezenți fizic, pot să urmărească transmisiunea online. Participanții online vor putea adresa întrebări în timp real, prin chatul dedicat. Este o oportunitate importantă pentru mediul de afaceri local – vă încurajez să participați și să aflați detalii esențiale despre finanțările disponibile!“, a transmis președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu.
Județul Gorj beneficiază de o alocare financiară de 49 milioane de euro, în cadrul acestui apel. Apelul de proiecte oferă sprijin pentru dezvoltarea microîntreprinderilor. Perioada de implementare a activităților proiectului nu trebuie să depășească data de 31 decembrie 2029. Perioada de depunere a cererilor de finanțare este de la 1 iulie 2025 până la 1 septembrie 2025.