DezvăluiriUltima oră

Fost membru al directoratului: CE Oltenia nu își va închide porțile, în această iarnă

Constantin Popescu, actualul primar al orașului Turceni, fost membru al directoratului CE Oltenia, este convins că CEO nu se va închide, la 1 ianuarie 2026.

Constantin Popescu crede că premierul Ilie Bolojan s-a referit la faptul CEO este slab manageriată, atunci când a făcut afirmații legate de căpușarea companiei. Fostul membru al directoratului este convins că activitatea centralelor pe lignit va fi prelungită, de la 1 ianuarie 2026, dar nu pentru că ministrul Energiei “face presiuni” pe Comisia Europeană, ci pentru că în România e deficit de energie în bandă.

„Păi, în primul rând, cred că s-a referit la actul de management. Atât timp cât compania este arătată la nivel național și internațional cu degetul, că oamenii care au fost aleși în fruntea companiei, ridică suficiente semne de întrebare, pentru ca Ministerul să poată lua o decizie să îi demită din funcție sau, onorabil, să plece ei, dar ei nu o fac, atunci e clar că în sensul acesta s-a referit domnul Bolojan. Cred că exprimarea a fost: compania este slab manageriată. De-a lungul timpului, managerii și nici responsabilii din Ministerul Energiei nu au putut să găsească alternative viabile. Și nici acum nu sunt în stare să ducă compania către prosperitate, către a face altceva. Am văzut și eu, zilele trecute, tot felul de declarații în presă, inclusiv de la un ministru care conduce compartimentul de resort. Mi s-a părut total deplasat. Complexul Energetic Oltenia nu își va închide porțile în această iarnă, pentru că România are nevoie de energia pe cărbune pentru a trece iarna. Dacă CEO va funcționa, nu va funcționa datorită faptului că face Ministerul Energiei presiuni pe Comisia Europeană. Va funcționa pentru că, în România, există un deficit al producției de energie sigur, în bandă nu atât de mare ca în anii precedenți, pentru că, așa cum ați văzut și dumneavoastră, cred că ați și publicat un material, lucrurile stau total diferit în România. Dacă acum doi ani discutam de o capacitate de import-export undeva la 2.000 MW, acum, și pe import, și pe export, România stă undeva la 4.000 MW. Dar despre lucrul ăsta nu vorbește nimeni”, spune primarul.

Este convins că ministrul Ivan nu a citit planul de restructurare al CEO

Grupurile pe lignit de la CE Oltenia vor intra în rezervă de capacitate, de la 1 ianuarie 2026, dacă termenele din planul de restructurare nu vor fi prelungite. Guvernul nu a reglementat, însă, nici până acum, rezerva de capacitate. Constantin Popescu afirmă că dacă reprezentanții Ministerului Energiei și directoratul CEO sunt incapabili să creeze un mecanism prin care compania să-și poată achita certificatele de CO2, ar trebui să facă “un pas în spate”. În opinia sa, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, nu a citit planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia.

„În primul rând, ministrul Energiei, conducerea companiei, Consiliul de Supraveghere trebuiau să citească planul de restructurare. Comisia Europeană spune foarte clar: Complexul Energetic Oltenia poate să funcționeze după data de 1 ianuarie, dar statul român este obligat să găsească un mecanism de compensare. Ce înseamnă treaba asta? Adică, dacă Complexul Energetic Oltenia îndeplinește condițiile de piață adică piața permite ca CEO să vândă, iar din preț să-și încaseze și costul cu certificatul statul este ok, e liber, nu poate nimeni să-i restricționeze. În caz contrar, dacă prețul este jos, statul român, prin Ministerul Energiei, Consiliul de Supraveghere și directorat, trebuie să creeze acel mecanism care să compenseze diferența dintre prețul de producție și prețul de vânzare total, inclusiv cu certificatul de CO2. Nimeni nu vorbește despre treaba aceasta. Sunt doar niște vânzători de iluzii. În loc să facă ce trebuie, atât directoratul companiei cât și ministrul vând iluzii la oameni, cum că ei salvează compania în iarna asta. Nu, compania nu o vor salva ei în iarna asta. Compania va merge datorită faptului că România are nevoie de energie, nu că au vreun merit”, a adăugat fostul șef din CEO.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *