Poliţistul Gabriel Negoiță a fost condamnat, definitiv, de Curtea de Apel Craiova, în 2020, la o pedeapsă de şapte ani şi opt luni de închisoare cu executare, pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă. Negoiță a cerut, în ianuarie, după nici cinci ani de detenție, eliberarea condiționată, fapt respins de instanță, apoi a acționat în judecată administrația Penitenciarului Târgu Jiu, acesta fiind după gratii în închisoarea din municipiu.
De data aceasta, fostul polițist s-a legat de regimul de detenție, urmând ca Judecătoria Târgu Jiu sa se pronunțe chiar miercuri în legătură cu solicitarea reclamantului deținut.
Acesta a mai dat penitenciarul în judecată și anul trecut.
Atunci a făcut o plângere conform art. 56 din Legea 254/2013, mai exact este vorba despre articolul din lege care subliniază că „exercitarea drepturilor persoanelor condamnate nu poate fi îngrădită decât în limitele şi în condiţiile prevăzute de Constituţie şi lege”.
La rândul său, Negoiță a fost dat în judecată de Asociația de Locatari Nr.182 din Târgu Jiu, și a pierdut definitiv procesul, în luna februarie. Asta deoarece Negoiță avea o locuință în blocul polițiștilor din zona Gării Tg-Jiu, unde a acumulat datorii.