Dezvăluiri

Fost șef al CE Oltenia despre viitorul companiei: ”Facem față dacă dispar 7.000 de locuri de muncă!”

Fostul director general al Complexului Energetic Oltenia, Laurențiu Ciurel, este șocat de situația în care a ajuns compania energetică. Actualul director al Sucursalei Electrocentrale Rovinari deplânge în continuare lipsa cărbunelui și crede că situația stocurilor de lignit nu mai poate fi remediată. Ciurel spune că sunt perimetre miniere care urmează să fie închise la începutul anului viitor și, chiar dacă acest lucru nu s-ar întâmpla, carierele respective nu pot produce mai mult cărbune pentru că nu s-au făcut investiții în ultimii ani.

„Sunt planurile de închidere ale carierelor care deservesc termocentralele. De la 1 ianuarie, cariera Tismana figurează ca fiind închisă. Chiar dacă nu se închide este foarte complicat pentru că nu s-au mai făcut investiții pentru a da cărbunele de care este nevoie. Nu s-a pregătit lumea pentru iarnă pentru că, de la 1 ianuarie, rămânem practic cu două grupuri la Rovinari și cu unul la Turceni”, a declarat Laurențiu Ciurel.

Dispar zeci de mii de locuri de muncă

Situația companiei energetice nu se anunță deloc una bună din punct de vedere economic, în anul 2025. Ciurel spune că CE Oltenia ar putea să facă față financiar doar dacă ar dispărea între 5.000 și 7.000 de locuri de muncă. „Din punct de vedere economic o să facem față cu dispariția a 5000-7000 de locuri de muncă, direct și alte câteva zeci de mii, indirect. Să nu uităm că sunt firme care lucrează pentru minerit în Gorj, dar și în țară, care trăiesc practic din funcționarea acestor grupuri energetice. O să fie foarte complicat”, a mai spus Ciurel.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *