EvenimentUltima oră

Fostul decan al Baroului Gorj a încetat din viață!

Ieri, fostul decan al Baroului Gorj, profesorul Ștefan Moțățăianu, a încetat din viață. Anunțul a fost făcut de colectivul de cadre didactice ale Departamentului Științe Juridice și Carieră Judiciară din cadrul Facultății de Științe ale Educației, Drept și Administrație Publică al UCB Târgu Jiu.

„Cu profund regret, colectivul de cadre didactice ale Departamentului Stiințe Juridice și Carieră Judiciară din cadrul Facultății de Științe ale Educației, Drept și Administrație Publică anunţă încetarea din viaţă, în data de 18 aprilie 2021, a domnului profesor Ștefan Moțățăianu.

Profesorul Ștefan Moțățăianu, avocat, fost decan al Baroului Gorj, a fost titular al facultăților Universității ,,Constantin Brâncuși,, din Târgu –Jiu, în cadrul cărora au funcționat programele de studii în domeniul științelor juridice, vreme de peste 20 ani, marcând generații întregi de studenți cu erudiția sa și calitățile oratorice.

Domnul profesor Ștefan Moțățăianu – absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității ,,Al. I. Cuza,, din Iași și doctor în drept al Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române – s-a bucurat de apreciere unanimă din partea studenților și a cadrelor didactice, fiind un exemplu de disciplină și rigurozitate profesională.

Înzestrat cu un simț al datoriei exemplar a contribuit prin studiile științifice, în domeniul dreptului internațional public, la îmbogățirea cercetării juridice românești prin abordarea unor domenii mai puțin analizate, precum dreptul internațional al mării și ordinea juridică internațională.

Prin dispariția sa, Departamentul Științe Juridice și Carieră Judiciară din cadrul Facultății de Științe ale Educației, Drept și Administrație Publică a pierdut un profesor și un om de mare valoare.

Ceremonia funerară va avea loc mâine, 20 aprilie 2021, orele 12.00, la Cimitirul Sineasca din Craiova.

Drum lin spre stele, stimate domnule profesor Ștefan Moțățăianu” se arată pe pagina oficială a UCB Târgu Jiu

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button