Dezvăluiri

Fostul secretar general al USMO, în depresie! A fost internat după ce a luat mai multe pastile

Gheorghe Etăgan, fost secretar general al Uniunii Sindicatelor Miniere Oltenia, a suferit o depresie, spun apropiați ai acestuia. Pe fondul acestei stări, Etăgan ar fi înghițit mai multe pastile de Xanax, lucru care a impus miercuri internarea sa la SJU Târgu Jiu, mai precis în Secția de Psihiatrie. Starea pacientului a survenit și pe fondul pensionării dar poate și a unui control exercitat de Finanțe la USMO, spun sindicaliști din CEO care au aflat de starea fostului lor coleg.

Gheorghe Etăgan a ajuns miercuri seara la Unitatea de Primiri Urgențe a SJU Târgu Jiu după ce a luat mai multe pastile ce i-au fost prescrise pentru o depresie. A fost stabilizat și transmis spre Psihiarie unde se află internat și în prezent.


Depresia are la bază pensionarea sa, spun apropiați ai acestuia din CEO, dar sunt persoane care spun că Etăgan și-ar fi înstrăinat anumite bunuri știind că USMO a fost controlat de Finanțe luna trecută, dar și în iulie.
Sunt astfel voci care spun că Etăgan s-ar fi temut de verificări, dar sunt alții care bazează totul pe singurătate, pensionare și vârstă.
USMO este inactivă financiar și fiscal din 2015 ( in 2014 a depus ultima dată bilanțul contabil la ANAF, iar statutar tot din 2014 nu mai are conducere).

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *