
„Gorjul este acaparat de grupurile de infractori din punctul de vedere al carierelor, balastierelor, iar organele judiciare sunt atrofiate”, a spus Caragea, acuzând că 90% din perimetrele miniere pentru exploatarea pietrișului și nisipului ar fi în mâinile unor firme controlate de cămătari, traficanți de droguri și de persoane certate cu legea.
Potrivit fostului șef al IPJ Gorj, aceste firme ar fi implicate în livrarea de materiale pentru proiecte de infrastructură majore, precum drumul expres care ar urma să traverseze județul. „Marile șmecherii de firme care nu fac decât țepuieli, cu acționari în spate cămătari, traficanți… au acaparat perimetrele de la ANRM ca să livreze balast și cribluri pentru drumuri”, a declarat Caragea.
Instituții vizate: ANRM și Apele Române
Caragea a indicat două instituții ca fiind „implicate grav” în acest sistem: Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) și Administrația Națională Apele Române. Acesta a sugerat că avizele și autorizațiile acordate de aceste instituții ar fi influențate de interese obscure.
Mai mult, fostul polițist a relatat un episod tulburător. „Un directoraș de la Apele Române, membru PSD, se plângea că a fost amenințat în birou de un cămătar din Târgu Jiu. Acum se gândește ce face, schimbă partidul sau pleacă, pentru că instituția e a USR acum”, a dăugat fostul șef al IPJ Gorj.
Pe un ton dur, Caragea a acuzat organele judiciare că nu intervin în fața acestor abuzuri, descriindu-le ca fiind „atrofiate”. El a sugerat că lipsa de reacție ar fi cauzată de influențe politice și interese economice care paralizează capacitatea de acțiune a autorităților.
În mod normal, declarațiile lui Viorel Caragea ar trebui să declanșeze verificări amănunțite din partea organelor judiciare și, eventual, unele anchete interne în cadrul instituțiilor enumerate.




