
O căprioară eviscerată a fost aruncată lângă un bloc din orașul Rovinari. Câțiva locatari au observat-o și au anunțat autoritățile. Resturile erau aruncate lângă tomberoanele de gunoi și lângă un bloc în care sunt cazați lucrători asiatici, care muncesc la un bloc ANL din zonă, din acest motiv s-a crezut, inițial că principalii suspecți provin din această categorie.
Polițiștii din cadrul Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de braconaj.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, oamenii legii au ridicat imaginile de pe o cameră video de supraveghere aflată în apropiere și au observat că resturile din animalul sălbatic au fost aduse de un bărbat cu o mașină și aruncate în locul cu pricina. Oamenii legii fac cercetări pentru găsirea suspectului.




