Ultima oră

FOTO: ȘAPTE PERSOANE implicate în accidentul de azi-noapte de pe centură. Un copil de NOUĂ LUNI se află în stare gravă!

„În jurul orei 23:00 am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe centura municipiului Tg-Jiu (între Botorogi și strada Ana Ipatescu) în care ai fost implicate 2 autoturisme.

La fața locului s-ai deplasat 2 autospeciale pentru descarcerare si 4 ambulante din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, echipajele de intervenție constatând că în evenimentul rutier au fost implicate 7 persoane ( 3 bărbați, 3 femei și un copil în vârstă de 9 luni), una dintre acestea fiind încarcerată.

S-a intervenit pentru extragerea din autoturism a persoanei încarcerate, concomitent cu acordarea primului ajutor calificat celorlalte victime.

2 persoane de sex masculin cu vârste de 17 și 21 de ani, 3 persoane de sex feminin cu vârste de 20, 28 și 36 de ani și copilul în vârstă de 9 luni au fost transportați la Unitatea de Primiri-Urgențe a Spitalului din Tg-Jiu.

Un bărbat a fost evaluat medical la fața locului, dar e refuzat să fie transportat la spital pentru investigații medicale suplimentare.

Din informațiile pe care le am, ulterior, copilul a fost transportat la spitalul din Craiova.”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *