Flavius Deaconescu, fratele vlogeriței Irina Deaconescu originară din Sadu, aflat în închisoare, a încercat să îi fenteze și de data aceasta pe magistrați. Fratele vlogeriței a refuzat luni la rând să se prezinte în fața procurorilor, fiind audiat într-un dosar în care este acuzat de tulburarea liniștii publice. Însă, procurorii i-au făcut o surpriză!
În încercarea de a fenta o nouă condamnare, Flavius Deaconescu a refuzat, luni la rând, să se prezinte în fața instanței, pentru a fi audiat într-un dosar în care este acuzat de tulburarea liniștii publice, așa că judecătorii i-au pregătit o surpriză: au dispus ca inculpatul să fie dus cu forța în sala de judecată, peste fix o lună. Conform portalului instanțelor de judecată, scandalul care a ajuns abia acum la tribunal datează din 2016.
„Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu numărul 4601/P/2016 privind pe inculpatul L.M.-I., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, precum şi pe inculpatul D.F.-C., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii şi liniștii publice. Dispune începerea judecății cauzei privind pe inculpaţi, pentru infracțiunile menționate”, au dispus, anul trecut, magistrații.
Într-un alt proces, în care a fost judecat pentru tentativă de omor, Flavius Deaconescu a fost condamnat la cinci ani de puşcărie, însă, după ce victima – căreia medicii i-au amputat un picior – a contestat decizia, judecătorii au majorat pedeapsa la şase ani şi opt luni. „Majorează pedeapsa aplicată inculpatului de la 5 ani închisoare la 6 ani şi 8 luni închisoare. (…) Confiscă bunurile folosite la săvârşirea faptei – un cuţit tip briceag, cu buton, aflat în plicul sigilat de MAI cu sigiliul autocolant. (…) Admite în parte acțiunea civilă promovată de partea civilă C.V.I. şi obligă inculpatul la plata echivalentului în lei la data plății a sumei de 50.000 de euro, reprezentând daune morale şi suma de 650 lei reprezentând prestaţie periodică lunară, începând cu data producerii infirmităţii fizice permanente, respectiv 1 februarie 2018. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei”, au decis judecătorii, în dosarul respectiv, scrie spynews.ro.