Ultima oră

Frații Tate primesc înapoi cei 14 bolizi confiscați de DIICOT

Frații Tate primesc înapoi bolizii confiscați de statul român în urmă cu aproximativ doi ani. Este vorba despre 14 autoturisme de lux din colecția fraților Tate, indisponibilizată de DIICOT, care le revine acum milionarilor britanici, printr-o decizie a magistraților de la Curtea de Apel București.

În aceste momente, mașinile sunt ridicate dintr-un depozit ANABI.

Mașinile sunt evaluate la peste 4 milioane de euro și au fost puse sub sechestru de DIICOT în urmă cu aproximativ doi ani.

Frații Tate au deschis mai multe procese în instanță pentru a recupera bunurile, iar acum au primit o victorie.

Andrew Tate este cercetat și în Marea Britanie, de asemenea și în România, în două dosare penale, alături de fratele său, Tristan Tate, dosare deschise pentru fapte dintre cele mai grave, precum viol, dar și constituire de grup infracțional organizat și trafic de persoane.

Cei doi sunt puși sub acuzare și plasați, de asemenea, sub măsura controlului judiciar, măsură care recent a fost prelungită cu încă 60 de zile. O parte dintre obligații au fost ridicate din această măsură preventivă, iar Andrew și Tristan Tate au părăsit deja țara.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *