
Angajatul unei companii a fost legat de stâlp de localnicii unui sat din India. Oamenii erau nemulțumiți de conexiunea la internet și s-au răzbunat pe tehnicianul care a ajuns în zonă. Scandalul s-a încheiat la Poliție.
Locuitorii unui sat din India au legat un tehnician de un stâlp din cauza conexiunii slabe la internet, potrivit Nexta. Un martor a filmat momentul în care angajatul companiei este legat de un stâlp de telecomunicații. Numeroase persoane au participat la agresiune. Angajatul a fost legat cu sfoară de stâlp și apoi a fost luat la întrebări de sătenii furioși, conform Mediafax.
Incidentul a ajuns în atenția polițiștilor. Aceștia au deschis o anchetă și au aflat că locuitorii erau nemulțumiți deoarece plăteau pentru abonamente 5G, dar adesea primeau doar o conexiune 4G instabilă. Ei le-au spus polițiștilor că prin legarea angajatului de stâlp au dorit să atragă atenția conducerii companiei.




