Ceea ce inclină balanța pensionarilor este Complexul Energetic Oltenia, care pensionează pe bandă, în această perioadă. De altfel, pe trimestrul I al anului 2023, în județul Gorj au fost înregistrați 80.045 de pensionari, cu 1,6% mai mulți decât în trimestrul I al anului precedent, 2022, când au fost luate în evidență 78.806 persoane.
Grav este însă că efectivul salariaților care activau la nivelul judeţului Gorj, la sfârşitul lunii aprilie 2023, a fost de 78.864 persoane, în creştere cu 47 persoane faţă de luna precedentă. Pensia medie a fost de 2.338 lei, județul Gorj fiind pe locul 4 în clasamentul judeţelor ordonate descrescător, cu 335 lei mai mult faţă de pensia medie la nivel naţional, cu 16,4% mai mult faţă de perioada similară din anul precedent (2.009 lei).