Unul dintre managerii gorjeni cu o experiență de peste un deceniu în cadrul Decathlon România face un nou pas important în carieră! Alin Cărăgui, cunoscut în Gorj atât prin activitatea sa managerială, cât și prin parcursul său sportiv, a preluat poziția de Business Development Manager Real Estate în cadrul Decathlon România.
În noua sa poziție ocupată în cadrul Decathlon România, Alin Cărăgui va avea responsabilități legate de dezvoltarea și identificarea oportunităților de extindere a rețelei în regiunea Centru-Sud a țării. Promovarea profesională recentă denotă că, Alin Cărăgui a demonstrat calități profesionale care l-au recomandat în această poziție de lider, ca și experiența si expertiza, prezentate prin rezultatele ultimilor ani.
De altfel, parcursul profesional al lui Alin Cărăgui este unul mai puțin obișnuit: de la sportul de performanță și managementul în retail, la administrația publică, iar apoi înapoi în mediul privat, într-un rol cu responsabilitate asupra dezvoltării rețelei Decathlon. În 2024, acesta a ocupat pentru o perioadă poziția de secretar de stat în Ministerul Energiei, iar ulterior și-a continuat parcursul profesional în mediul privat.
0 2.176



