
Gorjul nu mai are niciun secretar de stat în Ministerul Energiei și nici secretarul general care era tot gorjean. Marius Negru a părăsit intempestiv instituția, iar locul acestui a fost luat de Marius-Viorel Poșa, care a fost numit în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei. Poșa este președinte al Consiliului de Administrație al Complexului Energetic Valea Jiului. De asemenea, Hunedoara mai are un secretar de stat în Ministerul Energiei, respectiv pe Pavel Casian Nițulescu. Acesta este chiar membru al Sindicatului „Muntele” din Valea Jiului și a condus o societate conexă a CEVJ.
Un alt gorjean și-a pierdut acum câteva luni funcția, respectiv Constantin Saragea. În locul său a fost numit un apropiat al premierului Ilie Bolojan, adică Mihail-Silviu Pocora. Practic, în momentul de față, Gorjul nu mai are vreo legătură consistentă cu Ministerul Energiei. Din contră, o altă companie minieră a reușit să își planteze doi oameni la vârful instituției, Marius Viorel Poșa și Casian Nițulescu. Politicienii locali și-au pierdut astfel influența în administrația și în politica centrală. Prin urmare, încep să piardă și din posturi.




