DezvăluiriUltima oră

Gravida căreia i-a murit fetița în pântece, în 2023, i-a făcut plângere penală pentru malpraxis doctorului Dițescu! Ginecologul, cercetat de procurori și cu mustrare de la Colegiul Medicilor, a înregistrat alte trei cazuri în 2025!

Șeful Secției Ginecologie a Spitalului Orășenesc Bumbești Jiu, medicul Damian Dițescu, este cercetat penal pentru malpraxis, din vara anului 2023, urmare a plângerii penale făcute de una dintre pacientele sale, din Târgu Jiu. Este vorba despre o gravidă, în 36 de săptămâni( opt luni și jumătate) care a ajuns la Spitalul Județean din municipiu, de urgență, cu „făt mort intrauterin”, trimisă de la Spitalul Orășenesc Bumbești Jiu. Gravida, în vârstă de 25 de ani, aștepta primul copil, o fetiță, și era sub supravegherea medicului Dițescu, care o programa periodic la ecograf și i-a supravegheat sarcina până la decesul fătului. Femeia povestește acum tragedia prin care a trecut, lucru pe care nu l-a făcut public la momentul incidentului, dar care a decis, totuși, în tăcere, să își caute dreptatea, depunând o plângere penală împotriva ginecologului (dosarul penal se află de doi ani la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj) și o plângere la Colegiul Medicilor din România (CMR) filiala Gorj. Foto: Fragment din scrisoarea medicală a gravidei ajunse pe 4.08.2023, în stare gravă, la SJU Târgu Jiu, sub bisturiul doctorului Tetileanu. Ginecologul îi face cezariană și salvează pacienta.

După incidentul repetat săptămâna trecută, cu o gravidă în 36 de săptămâni care a trecut prin același calvar ca și ea, reclamanta lui Dițescu a decis că trebuie să spună public ce i s-a întâmplat. Asta, nu din vreo răzbunare ci, doar pentru a trage un semnal de alarmă că incidența acestor cazuri la același medic nu pare să aibă legătură cu ghinionul medicului ori a gravidelor, patru la număr, care și-au pierdut copiii la Bumbești Jiu, parcă urmând aceiași pași, ci cu un lucru mult mai grav, cu suspiciuni majore de malpraxis.

De altfel, fosta pacientă a ginecologului Dițescu a urmat calea legală a plângerilor la Colegiul Medicilor Gorj, în decembrie 2023, și la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, încercand să demonstreze că fetița pe care trebuia să o aducă pe lume a murit în pântecele sale, urmare a ignoranței, nepăsării și neprofesionalismului celui care  trebuia să îi pună în brațe un copil, dar i-a pus între mâinile pline de dragoste doar un mic sicriu.

Fosta pacientă, care are acum o nouă minune în pântece, motiv pentru care îi vom proteja identitatea, spune franc că problemele sale medicale, în sarcină, ar fi fost ignorate de medicul specialist. Foto: Fragment din sesizarea pacientei către Colegiul Medicilor Gorj

O eroare de ecograf?!

Asta, pornind de la tensiunea ridicată pe sarcină și până la umflarea necontrolată și neverificată a picioarelor, mâinilor și feței femeii și până la stagnarea în creștere a fătului între penultimul și ultimul control, lucruri care nu au stârnit îngrijorarea decât a viitorilor părinți și deloc a ginecologului. Cel din urmă preferă, în final, să interneze gravida la Spitalul Bumbești Jiu, fără monitorizarea adecvată, sperând, cel mai probabil, că pacienta își poate duce sarcina la capăt pentru că era programată, la cezariană.

„La ultimul control, cel din 28.07.2023 am sesizat faptul că fătul avea aceiași greutate(1,925 kg) ca și la controlul anterior. În timpul acestui control, atât eu cât și soțul i-am sesizat domnului doctor că fătul prezintă aceiași greutate. Răspunsul primit din partea doctorului a fost că poate fi o eroare a aparatului ecografic. Menționez că în timpul controlului de mai sus, corpul meu era umflat(fața și picioarele) dar tensiunea arterială era în parametrii”, a scris fosta pacientă, în plângerea adresată Colegiului Medicilor Gorj.

Aceasta scrie apoi că, pe 2 august 2023 se prezintă la Spitalul Bumbești Jiu cu contracții,  iar acest lucru îi fusese indicat de către doctorul Dițescu care îi spune sa se îndrepte spre unitatea medicală.

Foto: Fragment 2 din plângerea pacientei la Colegiul Medicilor Gorj 

La controlul făcut în spital, ginecologul anunță gravida că prezintă tensiune ridicată, col scurt și risc de naștere prematură, motiv pentru care îi recomandă internarea în secția condusă de el, adică la Ginecologia Spitalului Bumbești Jiu. Sarcina este monitorizată pe parcursul zilei de 2 august 2023, iar gravidei i se ia urină pentru analize. La vizita medicală de a doua zi, 3 august, gravida spune că este însă foarte umflată, că are probleme de respirație și întreabă de rezultatul analizelor, dar i se răspunde că le va primi pe 4 august, deoarece medicul de laborator nu este la serviciu.În mod incredibil, fătul nu este monitorizat deloc pe parcursul zilei de 3 august 2023, scrie reclamanta în plângerea adresată Colegiului Medicilor Gorj.Foto: Ultima parte din sesizarea pacientei, în care se subliniează negljența și nepăsarea doctorului ginecolog Dițescu.

La momentul în care intră în gardă, doctorița Ana Maria Drăgnei( care nu mai lucrează însă în unitatea de la Bumbești Jiu?!) aceasta sesizează starea gravidei și că fătul nu mai mișcă, așa că a decis transferarea rapidă a pacientei la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu. Aici se încearcă o naștere naturală. Starea gravidei nu permite însă acest efort, motiv pentru care se intervine chirurgical. Ginecologul Tetileanu salvează viața gravidei, dar corpul fetiței ajunge la Morga SJU. Tânăra familie a luat trupul micuțului și l-a îngropat creștinește. Foto: Decizia Colegiului Medicilor din România pentru cazul de la Gorj

Mustrare pentru doctorul Dițescu!

Urmează apoi căile legale încercând, cu speranță, să scoată adevărul la suprafață după ce, Colegiul Medicilor Gorj consideră însă că dr. Dițescu nu se face vinovat de nimic. Practic, este ignorat faptul că fosta pacientă crede că medicul ginecolog nu i-a oferit grija și tratamentul adecvat.Foto: Parcursul plângerii fostei paciente, de la cercetarea disciplinară a doctorului Dițescu și răspunsul că este nevinovat, în decembrie 2023 ,și până la contestația reclamantei la CMR

Consider că doctorul Damian Dițescu nu a efectuat o monitorizare atentă a acestei sarcini pe tot parcursul ei. Nu a efectuat la timp transferarea la spitalul superior, nu a monitorizat fătul deloc în ziua decesului, a dat dovadă de neglijență și nepăsare asupra stării mele de sănătate” , a scris pacienta căreia i-a făcut un dram de dreptate abia Colegiul Medicilor din România care i-a acordat lui Dițescu o mustrare.

În această vară, medicul Dițescu a contestat însă mustrarea la Tribunalul Gorj, procesul fiind pe rol. La momentul în care doctorul atacă sancțiunea în instanță, sub supravegherea sa, altor două gravide li se întâmplă același lucru ca celei care l-a reclamat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj și la Colegiul Medicilor din România. Foto: Pe 16 noiembrie, reclmantul Dițescu are termen în procesul de la Tribunalul Gorj cu CMR. 

Între timp, trei cazuri identice se înregistrează la Spitalul Bumbești Jiu cu gravide supravegheate de Dițescu, medic șef cu dispensă a CA-ului Spitalului pentru că profesează la vârsta de 70 de ani. Surse din spital susțin că ar fi patru cazuri numai în 2025.. Ce știm însă clar este că un caz similar s-a înregistrat pe 6 martie, altul în august și cazul de săptămâna trecută, doar în 2025. Toate identice ..Foto: Fosta pacientă a dr.Dițescu la internarea sa la Spitalul Bumbești Jiu, în august 2023

O echipă a DSP Gorj a verificat Spitalul Bumbești Jiu și SJU Târgu Jiu, după ultimul caz, cu un făt mort intrauterin, ajuns cu o gravidă de la unitatea medicală orășenească. Verificarea este una subțire, care nu se legă de suspiciunile de malpraxis, ci doar de autorizarea secției care funcționează fără neonatolog și anestezist permanent.

Cazul a ajuns însă la urechile oficialilor din Ministerul Sănătății și se speră ca ministrul Rogobete să își trimită Corpul de Control la Bumbești Jiu pentru că, din șapte cazuri de acest fel din Gorj, trei sau patru sunt doar la acest spital și numai la acest medic.

În ciuda celor întâmplate însă nici conducerea spitalului, nici Consiliul de Administrație, care a avizat medicul șef pe funcție, și nici medicul Dițescu nu au avut nicio reacție publică vizavi de cele întâmplate, ori de verificarea DSP Gorj în Sectia Ginecologie ,după ultima tragedie.

   

Citește și:

Un comentariu

  1. Bună ziua!
    Am trecut prin multe probleme de sănătate și numeroase fertilizări in vitro eșuate — încercări făcute atât în București, cât și în Timișoara, la medici renumiți și clinici private foarte scumpe. În cele din urmă, am reușit să am un copil, o minune pe care o datorez și domnului dr. Ditescu.
    Sarcina mea a fost monitorizată cu mare atenție de dânsul, iar nașterea, prin cezariană, a avut loc la spitalul din Sadu, tot sub îngrijirea domnului doctor. Pentru mine — și pentru alte sute de paciente ale sale — a fost un medic extraordinar. Pentru alte paciente, din păcate, experiența nu a fost aceeași.
    Asta însă nu înseamnă că este mai puțin implicat sau mai puțin dedicat. Eu cred sincer că dr. Ditescu iubește ceea ce face și pune suflet în munca sa. Îi sunt profund recunoscătoare că a existat pentru noi și că, datorită lui, astăzi am un copil minunat.
    Haideți să fim realisti! Fiecare caz este diferit, iar uneori, din păcate, nici cel mai bun medic nu poate schimba evoluția unei situații medicale. Îmi pare sincer rău pentru pierderile suferite de alte paciente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *