Peste 40 de mii de oameni au semnat o petiție care este adresată președintelui Nicușor Dan în acest sens. Mai multe bannere publicitare rulează în centrul Capitalei, împotriva lui Burduja. Activiștii îl acuză pe ministrul Energiei de faptul că a continuat mai multe proiecte din perioada ceaușistă, a continuat colaborarea dintre statul român și o companie petrolieră din Rusia și nu a respectat legislația de mediu în mai multe proiecte. Constantin Mitrescu, președintele Sindicatului Energia Rovinari, acuză că ONG-urile de mediu, pe care le consideră “criminale”, nu urmăresc decât să închidă toate resursele energetice ale României.
“ Eu sper să fie păstrat ministru domnul Burduja. În acest război pe care-l are noi suntem în spatele dumnealui în totalitate și îl susținem, pentru că aceste organizații de mediu criminale nu urmăresc decât să închidă toate resursele energetice ale României inclusiv resursele pe energie regenerabilă. Au atacat și proiectul Neptun Deep. Atacă tot, tot ceea ce România are pentru a-și consolida sistemul energetic. Ei caută să distrugă. Nu-i interesează mediul pe ei. Îi interesează concurența pe care ar putea-o crea României la această infrastructură energetică pe care o are. Vor să distrugă tot ce avem, să nu ne lase să exploatăm”, afirmă liderul sindical din Complexul Energetic Oltenia. Constantin Mitrescu speră ca Sebastian Burduja să rămână ministru al Energiei și în viitorul guvern, pentru că luptă cu ONG-urile care, în opinia sa, “terorizează” sistemul energetic național.