
Premierul Ilie Bolojan face declarații despre discuțiile avute la Bruxelles.
– Sunt dator cu o informare legată de deplasarea la Bruxelles. Am avut trei întâlniri, două cu comisari europeni și una cu europarlamentarii români.
– Subiectele discutate sunt legate de aspecte foarte importante pentru țara noastră. În baza discuțiilor care au avut loc în săptămânile premergătoare, am convenit un deficit de 8,4% din PIB, asta înseamnă aproximativ 32 miliarde de euro. Asta înseamnă că efectele scontate ale pachetelor adoptate să fie 0,6-0,7% din PIB, iar anul viitor efectele măsurilor să fie peste 2,5%. Anul viitor am putea să ne apropiem de o țintă de puțin peste 6% din PIB și astfel să ne apropiem de o traiectorie normală.
– Principala influență este creșterea costurilor legat de dobânzi.
– Cea mai importantă componentă pe care o mai avem de bifat este cea legată de fondurile din PNRR. Mai avem de cheltuit anul acesta şi anul viitor peste 10 miliarde de euro şi este cea mai importantă componentă care ne va ocupa o bună parte din spaţii bugetare pentru investiţii şi concentrarea pe componenta de investiţii este să absorbim aceşti bani.
Rectificare bugetară, săptămâna viitoare
– Vom continua cu seriozitate reformele care trebuie să aibă în vedere scăderea cheltuielilor şi un stat mai eficient şi de asemenea să menţinem o stabilitate politică.
– Bugetul pe anul acesta prevede o pondere importantă a investițiilor, de 149 miliarde lei, ceea ce reprezintă aproximativ 7,8% din PIB.
– Am discutat detaliile legate de programul SAFE, până jumătatea lunii octombrie să avem o primă listă de propuneri a României, pentru ca la jumătatea lunii noiembrie să fie avizate în CSAT și la final lunii noiembrie lista să fie depusă la Comisie.
– Sunt trei efecte majore ale acestui credit pe componenta de apărare, pe cea de deficit și pe cea de infrastructură de transport.
– Rectificarea bugetară va fi demarată în cursul zilei de mâine, iar săptămână viitoare ar urma să fie adoptată de Guvern.
Potrivit premierului, această rectificare de buget este una destul de tensionată, având în vedere presiunea venită din zona investiţiilor.
– Am supracontractat sume importante pe proiectele din fonduri europene. Practic, ne-am dublat sumele care ne-au fost alocate, în loc de puţin peste 20 de miliarde de euro grant şi împrumut, contractele semnate au fost de aproximativ 40 de miliarde de euro, dacă le scădem pe cele care au fost denunţate, deci acolo unde nu s-au semnat contractele.
– Asta înseamnă presiuni puternice pe buget, atât anul acesta, cât şi anul următor. Şi pentru ca anul următor să putem aloca sume suplimentare pe componenta de investiţii, în principal pe supracontractările din PNRR, este nevoie să ne reducem chetuielile de funcţionare.
– Şi, practic, toţi banii care vor fi economisiţi suplimentar anul viitor prin reduceri de cheltuieli, printr-o mai bună eficienţă, vor fi alocaţi finalizării acestor proiecte de investiţii din PNRR.
– Am luat decizia să continuăm măsura plafonării adaosului comercial la produsele alimentare și se va prelungi cu 6 luni de zile. Deși s-a încercat o portretizare a mea ca om inflexibil, am fost deschis la argumente.
– Intervenția pe piață nu sunt soluții reale pentru scăderea prețurilor. Trebuie să creștem producția și procesarea produselor agroalimentare, să ne susținem producătorii puternici prin programe de susținere directă.
– Fără o reducere de cheltuieli de 2 miliarde de lei este imposibil pentru guvernele României din anii următori să acopere contractarea prin PNRR. Este vorba despre reduceri contra investiții.
– Este nevoie să avem mai mulți oameni în economia reală, una din problemele mari este că veniturile nu sunt colectate decât de la oamenii care lucrează în România. Cu cât avem mai mulți oameni care lucrează și vor câștiga mai bine, cu atât vom avea o bază de impozitare mai mare.
Bolojan: Eu mă gândesc cum să ieșim la liman, nu la demisie
– Am văzut discuții legate de demisie, dar nu la asta mă gândesc acum. Eu mă gândesc cum să ieșim la liman, cum să ne dezvoltăm. Dacă voi lua vreodată decizia să demisionez, vă voi anunța eu.
– Estimez că nu vom avea o recesiune anul viitor.
– Toată lumea trebuie să fie parte la acest efort național, inclusiv partidele politice. Și dacă se prevede o reducere de 10% în administrația locală, nu cred că va fi o catastrofă să se aplice și în cazul partidelor politice.
– Având în vedere complexitatea Pachetului 3 pe administrației publică, aprecierea mea este că acest pachet nu poate fi trecut decât prin asumarea răspunderii. E nevoie de reducerea din administrația centrală. Pot fi lucruri precum interdicția cumului pensiei cu salariul.
Luni, premierul a făcut o vizită oficială la Bruxelles, unde a avut întâlniri cu comisari europeni respondebili de Economie şi Apărare, dar şi cu vicepreşedintele executiv Roxana Mânzatu.
Premierul Ilie Bolojan anunţa recent că România are nevoie de o rectificare bugetară, care se va face cel mai târziu în prima jumătate a lunii septembrie.
Premierul admitea că, în condiţiile în care în prima parte a acestui an nu s-au luat măsuri pentru reducerea cheltuielilor bugetare, acestea au crescut, Bolojan arătând că ţara are de plătit dobânzi de 10 miliarde de euro, dar şi de achitat costuri mai mari decât anul trecut cu salariile, întrucât unele majorări de venituri adoptate anul trecut au intrat în vigoare anul acesta.
Un alt subiect posibil al conferinţei de presă este discuţia pe care liderii coaliţiei au avut-o, marţi, cu preşedintele Nicuşor Dan, dar şi reforma administraţiei, asupra căreia partidele nu au convenit încă.
Miercuri este aşteptată, de asemenea, decizia importantă a Curţii Constituţionale cu privire la al doilea pachet de măsuri de reducere a deficitului pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea.




