Ultima oră

În urma protestului de la Târgu Jiu jandarmii gorjeni au aplicat 38 sancțiuni contravenționale în valoare de 3600 lei

În urma desfășurării manifestației de protest din municipiul Târgu Jiu din 29 martie a.c., pentru corecta informare a opiniei publice, vă comunicăm următoarele:
În conformitate cu prevederile legale în vigoare, Jandarmeria Română are obligația de a asigura măsurile de ordine publică cu ocazia manifestărilor la care participă un public numeros, indiferent de natura acestora pentru a asigura protecția participanților și a celorlalți cetățeni și pentru a preveni și combate eventuale fapte antisociale de natură să tulbure ordinea și liniștea publică.

Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj au fost mobilizate pentru asigurarea măsurilor specifice de ordine și siguranță publică potrivit competențelor și pentru asigurarea condițiilor de siguranță pentru exercitarea dreptului constituțional la liberă exprimare.

Totodată a fost monitorizată permanent respectarea de către participanți a prevederilor legale în vigoare cu privire la măsurile dispuse în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID 19.

Echipele de dialog ale Jandarmeriei Gorj au purtat permanent discuții cu participanții, le-au prelucrat prevederile legale și măsurile care vor fi luate în cazul nerespectării acestor prevederi.

Protestul s-a încheiat la ora 00.00, fără niciun incident pe timpul executării misiunii. Au fost aplicate un număr de 38 sancțiuni contravenționale în valoare de 3600 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020, pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecție și a măsurilor de deplasare între orele 22.00-05.00.

Pentru sănătatea dumneavoastră dar și pentru protecția celorlalți cetățeni, vă recomandăm să respectați măsurile de protecție sanitară, păstrați distanțarea fizică, purtați masca de protecție și nu vă expuneți la riscuri.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *