
PSD Gorj anunțat, joi, printr-un comunicat de presă, transferul a încă doi primari PNL. Este vorba de Marius Dumitra-Bădescu, de la Dănciulești și Robert Ciutureanu, de la Țânțăreni. Președintele PNL Gorj, senatorul Ion Iordache, susține că le-a transmis tuturor primarilor liberali care vor să obțină bani pentru comunitățile locale să meargă “să facă poze” și chiar „să apară în conferințe de presă”, alături de liderii PSD. Pe lângă primarii din Dănciulești și Țânțăreni, primarii PNL din Târgu-Jiu, Novaci, Turcinești, Arcani și Dragotești au anunțat că vor candida, în alegerile din 2024, pentru noi mandate din partea Partidului Social Democrat. “ I-am încurajat pe primarii noștri să fie deschiși către cei de la PSD și asta fac. În sensul că dacă ei își doresc să se pozeze sau să ia în conferințe de presă cu ei să se ducă, să le ia banii, pentru că banii sunt pentru comunități. Probabil că, zilele acestea, vor mai fi primari care se vor poza, vor ieși cu ei, dar vom merge pentru asta. Asta nu înseamnă că vor candida de la acest partid. Sunt unii care deja s-au pozat și au anunțat, mai sunt și alții care merg, acum. Cu mulți dintre ei avem înțelegere stabilită să meargă. Asta este. Ăsta este PSD-ul. Dau orice pentru o poză. Nu este o problemă. Să facă poza. (…) Eu zic că cei de la PSD nu au recuperat nici Tânțăreniul, nici Dănciuleștiul, pe niciunul. (…) Este o chestiune de un joc pe care-l fac cu primarii, dar județul nu înseamnă doar primari. Eu le-am spus tuturor primarilor noștri să le ia banii”, a precizat Ion Iordache.




