Eveniment

Încă o salariată a Primăriei Albeni a părăsit instituția! Angajata invocă PRESIUNI cerându-și transferul după două luni

Primarul liberal Stan a reușit să își mai elimine din UAT o angajată „neascultătoare” care se angajase, cu doar două luni în urmă, pe postul vacant de la relații cu publicul. Cel puțin asta șoșotesc localnicii care spun că Mirabela Cucu a refuzat să semneze recepția pentru reabilitarea drumului din Linia Magheru, comună Albeni. Este vorba de drumul care aproape în fiecare an face obiectul reparațiilor.

Reparațiile la acest drum sunt realizate cu balastru, iar, în acest an, lucrările au costat 220.000 lei, ca de altfel și anul trecut. Cel puțin asta spun localnicii care nu văd cu ochi răi plecarea salariatei, deoarece au înțeles că angajatei i s-a impus recepția iar ea a refuzat-o.
Ce mai știu localnicii este că reparațiile în cauză sunt plătite unei firme de casă deși acestea ar fi fost executat cu buldoexcavatorul primăriei și cu persoane de la ajutor social.
Știind aceste lucruri, noua salariată care face parte, prin dispoziție, din comisia de recepție a lucrării, a refuza să semneze și s-a gândit că ar fi mai bine să și ia transferul de la primăria lui Stan. Așa a și făcut, scăpând de problemelor din acest UAT.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *