Județul Gorj va beneficia de încă un parc fotovoltaic. De data aceasta este vorba de o investiție privată într-un parc solar în comuna Urdari. Parcul fotovoltaic va fi realizat în satul Fântânele de către un investitor privat. În momentul de față, au fost depuse toate documentațiile necesare la Agenția pentru Protecția Mediului Gorj, în vederea obținerii Acordului de Mediu.
Este de amintit că, recent, Ministerul Mediului a semnat 113 contracte pentru construirea de parcuri solare, cu o valoare totală de 316,5 milioane de lei și o putere instalată de 41,68 MW. Cele 113 contracte de finanțare sunt parte a apelului susținut prin Fondul pentru Modernizare, Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei. Acesta sprijină investițiile în capacități noi pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile destinate autoconsumului pentru entități publice.
Din județul Gorj, între beneficiari se află: oraşul Turceni, comuna Godineşti, comuna Fărcăşeşti, comuna Arcani și comuna Bumbeşti Piţic. Este important că, pe lângă parcurile fotovoltaice, vor fi disponibile și capacități de stocare.