Încă un pas a fost făcut pentru construcția unui nou spital în județul Gorj. Consiliul Județean Gorj a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construcția noii clădiri a Spitalului Județean de Urgență de pe strada Progresului, care este prevăzut pe acoperiș și cu heliport.
Astfel, valoarea totală a investiției depășește 1,2 miliarde de lei noi, adică aproximativ 250 milioane de euro.
Conducerea Consiliului Județean Gorj speră să obțină fondurile necesare prin programe cu finanțare europeană. „În data de 25.07.2024 a fost aprobată de către Ministrul Sănătății, Metodologia pentru acordarea avizului de oportunitate în vederea implementării proiectelor din cadrul Programului național de investiții în infrastructura unităților spitalicești“, se arată în proiectul hotărârii Consiliului Județean Gorj.
Pentru ca investiția în noul spital să primească avizul de oportunitate al Ministerului Sănătății, trebuie trimise o serie de documente până la data de cel târziu 1 septembrie. Noua clădire a spitalului este propusă să fie construită lângă cea existentă, urmând să fie unite. Noul spital va avea nouă etaje și un heliport pe acoperiș. Aici vor funcționa toate secțiile care se află acum în clădirea de pe strada Tudor Vladimirescu.