Eveniment

Încă un suflet are nevoie de ajutor! Micuțul Robert a ajuns în mâinile grijulii ale Asociației Ensar Duman

Cel puțin patru copilași, bolnavi de cancer, din judetul Gorj au primit o șansă la viață beneficiind de un tratament oncologic la un spital din Turcia, prin intermediul oamenilor de bine din acest județ și, mai ales, a Asociației Ensar Duman care s-a aplecat cu mare caritate spre aceste cazuri sensibile. Copiii din Gorj sunt pe mâini bune, fie operați, fie în ședințe de chimioterapie, dar ușile spitalului Memorial din Turcia se deschid permanent pentru alți copii, la fel de bolnavi, veniți cu ultimele speranțe din România spre acest paradis medical.
Ajutor de la noi are nevoie și Robert, care a fost un copil normal până a împlinit vârsta de 11 luni. Apoi i s-a pus diagnosticul de cancer, iar lumea în jurul său s-a prăbușit. Asociația Ensar Duman a preluat cazul iar micuțul pacient, potrivit părinților, face acum, cu greu, chimioterapie.

„Bună ziua oameni cu suflet bun!!! Va mulțumim din suflet că sunteți alături de micuțul nostru în aceste clipe grele, pline de suferință atât pentru îngerașul nostru cât și pentru noi. Robert este un puternic și a trecut prima sesiune de chimioterapie cu dureri și plânsete ( in aceasta perioadă nu a pus gurita pe nimic din cauza stării de greață) dar cu succes. Azi am fost externați din spital urmând să ne întoarcem sâmbătă pentru consult și analize medicale. Urmează o pauză de două săptămâni, perioadă în care sper din suflet să prindă putere să treacă cu bine, mai ușor și prin următoarele ședințe de chimioterapie. Robert va urma 3 sau 5 sesiuni de chimioterapie de cate 5 zile fiecare, urmărindu-se scăderea metastazelor de la plămâni, măduva și oase și a tumoarei din abdomen, de la care a pornit totul, precum și o intervenție chirurgicală de înlăturare a acesteia. Vă vom ține la curent cu evoluția tratamentului micuțului nostru. Pe această cale țin să mulțumesc și domnului Mihai Goanta si Asociatiei Ensar Duman care a făcut posibilă venirea noastră la spitalul Memorial din Istanbul, cât și întregii echipei medicale care se ocupă de cazul nostru și nu în ultimul rând vouă oameni minunați care sunteți alături de micuț. Tratamentul este costisitor și de lungă durată, de aceea orice persoană care simte că poate să ajute este rugată să ni se alăture.

Vă mulțumim încă odată!!!
Rămâneți alături de noi”, a transmis unul dintre părinții micuțului.
Cei care doresc să facă donații pentru micutul Robert Mihai, o pot face în conturile #AsociațiaEnsarDuman, cu mențiunea Robert.
CONTURILE ASOCIATIEI ENSAR DUMAN:
RO37BACX0000001712976001 CONT LEI
RO10BACX0000001712976002 CONT EURO
RO80BACX0000001712976003 cont USD
deschise la Banca UniCredit, sucursala Charles de Gaulle Plaza, Bucuresti sec 1.
Pentru detalii despre sponsorizări ne puteți contacta la:
Tel:0726505402.
Firmele care doresc sa doneze cei 20% din profit pot sa ne contacteze prin mesaj sau telefonic si le trimitem contractul.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *