Ultima oră

Încep emoțiile pentru George Simion și Nicușor Dan: Judecătorii CCR decid asupra alegerilor

Autoritatea Electorală Permanentă a finalizat numărarea voturilor în primul tur al alegerilor prezidențiale, iar conform acestor rezultate, George Simion și Nicușor Dan vor lupta în turul II. Totuși, procedura de validare a alegerilor este una mai lungă, iar ultimul cuvânt îl vor avea judecătorii Curții Constituționale, care trebuie să valideze rezultatele. Reamintim că alegerile din noiembrie 2024 n-au fost validate de către CCR și astfel s-a ajuns la repetarea alegerilor, potrivit Agerpres.

Potrivit calendarului alegerilor prezidenţiale, în termen de cel mult trei zile de la încheierea votării, cel mai târziu la data de 6 mai, ora 24:00, se pot formula cereri pentru anularea alegerilor pe motiv de fraudă electorală. Acestea pot fi depuse de partidele politice, alianţele politice sau electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale reprezentate în Consiliul Minorităţilor Naţionale şi candidaţii care au participat la alegeri.

Cererea, temeinic motivată şi însoţită de dovezile pe care se întemeiază, este adresată Curţii Constituţionale.

Pe 8 mai, Biroul Electoral Central va înainta către Curtea Constituţională procesul-verbal, împreună cu procesele-verbale de constatare şi centralizare a rezultatelor votării întocmite de birourile electorale judeţene, birourile electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate şi birourile electorale ale secţiilor de vot.

Campania electorală începe fix de Ziua Europei

După primirea dosarului de la Biroul Electoral Central şi soluţionarea cererilor de anulare a alegerilor pentru fraudă electorală, CCR validează alegerile şi publică rezultatul acestora în mass-media şi în Monitorul Oficial.

Cel mai târziu la data de 9 mai se vor aduce la cunoştinţă publică prenumele şi numele celor doi candidaţi care vor participa la al doilea tur de scrutin, precum şi a datei alegerilor.

Pe 9 mai începe campania electorală pentru al doilea tur de scrutin.

Alegerile au loc pe 18 mai. Este declarat ales candidatul care va obţine cel mai mare număr de voturi valabil exprimate.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *