Liderii de sindicat și administrația Complexului Energetic Oltenia o să stea față-n față, mâine, pentru a discuta noul act adițional al Contractului Colectiv de Muncă. Sindicaliști cer creșteri salariale mai mari decât cele obținute în anii trecuți pentru angajații companiei energetice, însă acest lucru se va stabili, cel mai probabil, în următoarele două săptămâni. Adrian Marciuc, lider de sindicat în zona Jilț, nu concepe ca oamenii pe care îi reprezintă să primească o creștere salarială mai mică decât cea de anul trecut. „Ei trebuie să vină cu bugetul, trebuie să ne spună și nouă ce are de gând domnul președinte al Directoratului CEO, pentru că nu am apucat să vorbim foarte multe. Noi le-am adresat niște întrebări în Comisia Mixtă, așteptăm răspunsurile. Să vedem dacă se mai continuă și cu cei 1600 de angajați, o să vedem în buget, acolo vedem dacă sunt prinși banii de salarii și dacă are în vedere un program de restructurare. Toți suntem curioși, noi mergem pe creșteri salariale. Nu o să acceptăm ca anul trecut, trebuie să fie mai mult. Oamenii ne întreabă ce se întâmplă cu această companie”, a spus Marciuc.
0 364