
La Complexul Energetic Oltenia se apropie un moment important pentru viitorul companiei și, mai ales, pentru miile de angajați din cadrul acesteia. Până la 31 august, CE Oltenia ar urma să afle exact cu câte grupuri energetice va mai funcționa, o decizie care poate avea consecințe directe asupra activității companiei și asupra salariaților din cadrul unităților energetice și miniere din Gorj. În ultimele zile, în rândul angajaților din cadrul CE Oltenia există tot mai multe întrebări legate de ceea ce urmează. Incertitudinea este cu atât mai mare cu cât timpul până la momentul în care compania va avea o imagine clară asupra modului de funcționare este tot mai scurt. Potrivit unor informații vehiculate în interiorul companiei, una dintre variantele luate în calcul ar fi aceea ca CE Oltenia să rămână cu doar două grupuri funcționale. Pentru angajații din cadrul companiei, o asemenea perspectivă ar ridica serioase semne de întrebare privind viitorul locurilor de muncă și al activității energetice și miniere din județ. Surse din cadrul Complexului Energetic Oltenia vorbesc despre lipsa unei presiuni suficiente pentru găsirea celor mai bune soluții într-un moment considerat decisiv.
„Este ultima săptămână și pare că nimeni nu este interesat să preseze lucrurile pentru binele Complexului Energetic Oltenia. Adică, mai sunt câteva zile în care afli cum o să funcționezi și care este, practic, viitorul angajaților acestei companii, iar tu stai în «somn». Bine, ca să fiu sincer, am auzit că se ia în calcul chiar varianta în care să mai rămână doar două grupuri funcționale, lucru care ar însemna un dezastru pentru județul Gorj și, implicit, pentru mineri și energeticieni. Sper să le dea Dumnezeu minte în al 12-lea ceas și să vadă realitatea din Sistemul Energetic Național, și anume că nu se poate fără această companie, chiar dacă sunt băieți deștepți care produc milioane de euro zilnic, după ce au nenorocit legislativ CE Oltenia”, au precizat sursele citate.




