Actualitate

INCREDIBIL: Instituția care se ocupă de protecția mediului nu a participat la acțiunea de curățenie

Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Gorj, instituția care se ocupă de protejarea naturii și a populației împotriva poluării, nu a participat la campania de ecologizare „Let’s Do It, Romania!“, cea mai mare acțiune care se desfășoară la nivel național.

Peste 6.000 de voluntari din județul Gorj au participat la această acțiune. „Au fost patru-cinci primării care nu au participat la această campanie, printre care se numără Slivilești și Scoarța, iar dintre instituții a lipsit Agenția pentru Protecția Mediului. Cei de la Mediu au motivat că nu dispun de mașini ca să se deplaseze, din ce am înțeles de la colegii mei cu care au purtat discuții“, a spus Luis Popa, directorul Serviciului Județean de Gestionare a Deșeurilor și coordonatorul campaniei „Let’s Do It, Romania!“ în județul Gorj. Potrivit acestuia, cantitățile de deșeuri colectate sunt tot la fel de mari ca în anii trecuți și că situația nu se poate schimba, dacă autoritățile locale nu se implică pentru aplicarea de sancțiuni.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *