Marian Adrian Nănuți, tânărul din Plopșoru căruia i s-a anulat controlul judiciar pentru arest la domiciliu, după ce a intrat în contact cu victima și aparținătorul ei, a primit clemență din parte judecătorului. Potrivit Judecătoriei Târgu Jiu, inculpatul a primit control judiciar, după ce din aprilie era în arest la domiciliu pentru violarea unei minore din comună. Sentința poate fi contestată.
Reamintim că fata violată locuiește împreună cu tatăl și frații săi, la Piscuri, în aceeași comună cu violatorul. Ea face școala la Bâlteni, iar tatăl susține că niciodată nu a avut probleme cu aceasta, cu atât mai mult cu cât minora nu are mamă de patru ani și are grijă, cu mare atenție de frații, mai mici, cinci la număr. Tatăl spune că a aflat, inițial, de cele întâmplate, după ce fratele sau l-a sesizat că i-a dispărut din locuință 1500 de lei. Cei doi bărbați, locuiesc unul lângă altul, având casele învecinate. Fratele îi spune astfel părintelui fetei că i-au dispărut banii, fiind bănuită de faptă chiar nepoata sa. Tatăl, șocat, și-a întrebat fiica dacă a intrat în locuința unchiului pentru bani însă, inițial, fata nu a recunoscut nimic.
Pe 30 august, tatăl află de la unul dintre copii că fiica sa a intrat totuși în locuința unchiului, cu scopul sustragerii banilor. Pusă în fața faptului împlinit, fata recunoaște că a intrat în casa unchiului, că i-a sustras banii la inițiativa a doua persoane, a unui minor cu care vorbea de ceva vreme pe Instagram, dar și a lui Adrian Nănuți, care ajunge să o și violeze. Ambii sunt inculpați în acest dosar penal.