Ultima oră

Infirmiera cu varza de la spitalul din Tg. Jiu, sancționată cu diminuarea salariului

Infirmiera care a fost filmată în timp ce încărcat varză în uniformă și în timpul programului de lucru a fost sancționată cu diminuarea salariului cu 10 la sută.

„Comisia constituită prin dispoziția managerului Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu a finalizat, ieri, cercetarea disciplinară în cazul infirmierei care a fost filmată în timp ce încărca varză în portbagajul mașinii sale, purtând echipamentul de lucru.
Potrivit comisiei de verificare, în data de 12.11.2022, înainte de terminarea programului de lucru, infirmiera de la Secția Recuperare Medicină Fizică și Balneologie a părăsit locul de muncă și a ieșit în parcarea spitalului, pe strada Tudor Vladimirescu. Aici s-a întâlnit cu o persoană de la care a achiziționat, contra cost, o cantitate de varză pe care a transferat-o în mașina personală, după care a mers la domiciliu. Din raportul comisiei de cercetare disciplinară a reieșit că infirmiera își cunoștea programul de lucru-respectiv de la ora 07:00 la ora 19:00 și prin faptele sale a încălcat mai multe prevederi ale Regulamentului Intern: a parăsit locul de muncă înainte de terminarea programului de lucru, fără a anunța medicul de gardă și a desfășurat, în timpul programului de lucru, activități în interes personal, manifestări care au adus atingere prestigiului unităţii. Infirmiera nu a semnat procesul verbal de predare a serviciului/turei. De asemenea, salariațiilor Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu le este interzis să părăsească unitatea sanitară în echipamentul de protecție/lucru și au obligația de a purta echipament de protecție/lucru corespunzător în timpul programului. Acest lucru le este adus periodic la cunoștință prin adrese transmise de către conducerea unității și serviciul SPIAAM.
În baza concluziilor raportului de cercetare disciplinară, managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu a decis ca sancțiunea aplicată în cazul infirmierei să fie o reducere de 10% a salariului de bază pe o perioadă de trei luni. Dispoziția de sancționare urmează să fie emisă de către compartimentul juridic“, au transmis reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button