Complexul Energetic Oltenia a funcționat, în ultima perioadă, cu doar două grupuri, cele de la Termocentrala Rovinari. Sucursala Electrocentrale Turceni a fost oprită. CEO abia a intrat în piața de energie, livrând în sistemul energetic național sub 500 de megawați. Între timp, România a importat masiv energie inclusiv din țări non-UE.
Președintele Sindicatului Energia Turceni, Eugen Iovan, afirmă că salariații sucursalei sunt îngrijorați de faptul că unitatea a fost pusă pe zero. Oamenii se tem că-și vor pierde locurile de muncă.
“Vă dați seama că e o stare de îngrijorare. Nu se pune problema dacă e pe termen scurt, pentru că oamenii își iau concedii, pentru că nu și-au luat concedii nici de anul trecut, mai sunt ore suplimentare tot de anul trecut, care nu s-au plătit. E de reparat, e de făcut curățenie, întreținere, deci nu se pune problema dacă e o perioadă scurtă. Este o îngrijorare foarte mare în rândul salariaților și, în primul rând, și al meu, care îi reprezint. Oamenii sunt îngrijorați și nu au siguranța locului de muncă. Nu se știe ce va fi, e în funcție de mai multe condiții, dacă bate vântul, dacă e soare. Noi stăm la dispoziția D.E.N-ului, suntem cu arma la picior să pornim. Nu înseamnă că dacă suntem pe zero, închidem poarta și plecăm. Într-o termocentrală sunt multe agregate, multe instalații care sunt în funcțiune, chiar dacă centrala este oprită. Iar oamenii au de lucru și când suntem pe zero”, a precizat sindicalistul.
“Se caută soluții, să găsească varianta să putem fi plătiți”
Eugen Iovan susține că ministrul Energiei, Sebastian Burduja, ar fi spus, la întâlnirea, de săptămâna trecută, cu liderii federațiilor, că se caută soluții privind rezerva de capacitate, în sensul de a se stabili cine va da banii, dacă vor fi menținute grupuri gata de pornire și angajați care să le deservească.
„Se caută soluții, să găsească varianta să putem să fim plătiți, cum s-ar zice, că stăm cu arma la picior. Rezerva aceea de capacitate sau capacitate de rezervă, pentru că sunt diferite unele de altele, că trebuie să stabilească în legislație ce înseamnă acest lucru și, atunci, nu va fi o problemă, pentru că este nevoie de noi. Deci, energia pe cărbune este o energie sigură, nu stai că bate vântul sau stai că nu e soare și nu se produc 1000 de megawați. Nu cred că există riscul să nu intrăm în piață deloc în această vară. Asta este perioada ca în fiecare an, primăvara, înainte de sărbători, aprilie să fie o lună mai slabă și să nu fie consum. Se va reglementa. Nu cred că nu vom funcționa. E nevoie de noi, că este energia cea mai sigură”, a adăugat liderul Energia Turceni.