Senatorul de Gorj, Cristinel Rujan, a depus o inițiativă legislativă prin care să fie pedepsit consumul de droguri. În prezent, legislația romanescă pedepsește deținerea și vânzarea de droguri, nu și consumul.
„În România, consumul de droguri a devenit o problemă gravă. Este un flagel care s-a generalizat și este nevoie de diminuarea acestuia. Am discutat cu domnul senator Cristinel Rujan și a depus o inițiativă legislativă privind pedepsirea și consumului de droguri. Sunt sigur că această inițiativă va fi votată de reprezentanții tuturor partidelor “, a spus subprefectul județului Gorj, Mihai Istrate.