Un bărbat de origine siriană a fost înjunghiat, duminică seară, de opt ori, într-un conflict izbucnit între migranţi, pe o stradă din Timişoara. Victima a fost transportată de urgenţă la spital.
”În cursul acestei seri, în jurul orei 20:08, poliţiştii Secţiei 2 Urbane Timişoara au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe bulevardul Eroilor de la Tisa din municipiul Timişoara, s-ar afla o persoană înjunghiată”, a transmis IPJ Timiş.