
Dosarul penal în care a fost cercetat Silviu Victor Draica a ajuns pe rolul Secției penale a Judecătoriei Târgu Jiu, la sfârșitul lunii iulie. Acesta deține funcţia contractuală de execuţie inspector la Compartiment Mediu din cadrul Primăriei Comunei Drăguțești și va fi judecat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe. Pe lângă consilierii Florin Cojocaru și Gheorghe Butan, cu care Draica se află în conflict direct de aproximativ doi ani, în dosar mai apar ca părți vătămate alți șapte aleși locali și secretarul comunei.

Agresiunile verbale și fizice reclamate de cei doi aleși locali din Drăguțești au făcut obiectul mai multor anchete ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu. În luna ianuarie a acestui an, Draica a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după o criză de violență izbucnită chiar în timpul unei ședințe a Consiliului Local. Anchetatorii au stabilit că bărbatul i-a adresat injurii repetate consilierului Gheorghe Butan, în vârstă de 70 de ani. Consilierul local a sunat la numărul de urgență 112, iar în urma incidentului a fost deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă. După o noapte petrecută în Arestul IPJ Gorj, Draica a afost plasat sub control judiciar.
Comportamentul funcționarului s-a mutat de mai mult timp și pe rețelele sociale. Sub denumirea „Broadăru TV”, Draica administrează conturi pe TikTok și YouTube unde postează frecvent materiale video în care îi jignește direct pe șefii unor instituții și persoane publice din județ. În ciuda dosarelor penale în care este cercetat sau trimis în judecată, bărbatul a anunțat recent că a intrat în politică, fiind numit președinte interimar al filialei Gorj a Partidului CRED.



