
Tribunalul Gorj a emis, miercuri, mandate de arestare în lipsă, pentru o perioada de 30 zile, pe numele lui Alexe Cătălin Săndulescu, în vârstă de 43 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și santaj. Interlopul gorjean Săndulescu, fost Honcilă, este de negăsit și a fost dat în urmărire generală.

În urmă cu o lună, au avut loc percheziții la Rovinari, Bâlteni și Plopșoru, vizați fiind patru bărbați acuzați că, la finele lunii martie au bătut un rovinărean până l-au băgat în spital. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Gorj au comunicat că, ”în noaptea de 30/31 martie, trei bărbați necunoscuți având fețe acoperite ar fi exercitat acte de violență asupra unui alt bărbat de 35 de ani, din orașul Rovinari, folosind bâte din lemn, în timp ce acesta se afla în incinta unui local public, de pe raza orașului Rovinari, împreună cu o prietenă de 21 de ani, din localitate. Polițiștii au fost sesizați cu privire la incident, imediat după producere, de către tânăra de 21 de ani, dar cei trei au părăsit incinta localului într-o direcție necunoscută, înainte de sosirea polițiștilor. Bărbatul de 35 de ani a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, întrucât, în urma agresiunii, suferise mai multe leziuni. Totodată, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului, au identificat persoanele bănuite de săvârșirea faptelor, iar la data de 16 aprilie au pus în executare mai multe mandate de aducere emise față de persoanele în cauză. În urma cercetărilor, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, față de patru bărbați, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj”.
A doua zi, trei dintre aceștia au primit măsura preventivă a controlului judiciar, iar cel de-al patrulea a fost arestat, însă la scurt timp și acesta a fost pus în libertate, instanța înlocuind măsura arestului cu cea a controlului judiciar.
Pe parcursul cercetărilor a reieșit faptul că aceștia au fost puși de Alexe Cătălin Săndulescu (fost Honcilă) să-l bată pe Acatone Tăbăcaru, un tânăr din Rovinari cu care se afla în conflict de mai multă vreme.

În urmă cu un an, Acatone Tăbăcaru, un individ cu un comportament extrem de dubios și agresiv, s-a filmat pe străzile din Rovinari și în diferite locații din oraș, în timp ce înjura și amenința mai multe persoane. Printre cei împotriva cărora proferat amenințări cu moartea și injurii era și familia Săndulescu, soț și soție, dar și bebelușul acesteia. Potrivit unor surse, Săndulescu i-ar fi instigat pe cei patru bărbați să-i aplice o corecție fizică lui Acatone, pentru amenințările și injuriile din trecut.




