Monden

Interpreta de la Ansamblul „Doina Gorjului“, care vrea să obțină titlul științific de Doctor în muzică

Larisa Cârlugea, interpretă a Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului“, s-a înscris la doctorat la Universitatea din Craiova. Aceasta s-a dedicat studiului muzicii, domeniu în care dorește să se perfecționeze.

„Știam că drumul meu la Universitatea din Craiova nu se va încheia. Și iată că astăzi începe un nou capitol. Am fost admisă la Școala Doctorală „Alexandru Piru”, domeniul de doctorat: muzică, a Universității din Craiova, cu tema de cercetare „Valențe contemporane ale categoriilor ocazionale în tradiția muzicală din Gorj”. Îmi doresc ca această cercetare să contribuie la cunoașterea, documentarea și valorificarea tradiției muzicale din Gorj și să aduc, prin munca mea, o contribuție cercetării muzicologice a spațiului gorjenesc. Le sunt recunoscătoare tuturor celor care au crezut în mine și, în mod deosebit, îndrumătorului meu științific, conf. univ. dr. habil. Gabriel Zamfir, pentru încredere și pentru că mi-a fost alături în acest parcurs. De aici începe o nouă călătorie și, mai ales, o nouă responsabilitate față de muzica și tradiția din Gorj“, este mesajul transmis de Larisa Cârlugea.

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *