Politică

Întrebarea unui deputat pentru Condescu: „Unde era în 2001, când s-a luat grupa de muncă”

Deputatul PNL Gheorghe Pecingină îl întreabă pe fostul lider FNME, Marin Condescu, unde era în 2001, când li s-a luat grupa de muncă minerilor și energeticienilor.

Gheorghe Pecingină îl critică pe fostul lider al Federației Naționale Mine Energiei după ce a declarat că-şi pune speranţa în senatorul Ion Iordache, preşedintele PNL Gorj, că va schimba viziunea factorilor de decizie de la Bucureşti, privind energia pe cărbune. Deputatul consideră că Marin Condescu este “o fantomă”. În plus, spune că Partidul Național Liberal a obținut rezultate, în trecut, fără sprijinul fostului liderul FNME. Consideră că ar fi falimentară o strategie politică în care să fie inclus Marin Condescu. “Eu l-aș întreba pe Marin Condescu unde era în 2001, când s-a luat grupa minerilor care plâng acum prin piață și pe bună dreptate. Acum plânge de milă. Au început toate fantomele astea să aibă grija PNL-ului. Există legături mai vechi între Condescu și Iordache. Până una alta, PNL a făcut performanță la Gorj și chiar a făcut performanță fără Condescu, fără fantome din trecut, a făcut cu oameni tineri. Eu, când am venit, aveam 38 de ani. Vîlceanu a făcut performanță cu Pecingină, cu Ciocioi, cu Iacobescu, cu Șuță, cu primari. Nu a făcut performanțe cu fantome, nici cu lideri sindicali, nici mari foști ai județului”, a afirmat deputatul liberal.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *