Actualitate

Investiția care va genera sute de locuri de muncă în Gorj. “Oamenii vor putea ieși la pensie de aici!”

Primarul orașului Târgu-Cărbunești, Dănuț Birău, dă asigurări că fabrica Soceram va fi o unitate care va avea activitate pe termen lung în județul Gorj.

Fabrica de BCA-uri de la Târgu-Cărbunești își va deschide porțile, în acest an. Unitatea de producție în care s-au investit circa 30 de milioane de euro va genera sute de noi locuri de muncă. Primarul Dănuț Birău afirmă că fabrica va avea activitate de lungă durată. Cei care vor dori să lucreze, aici, vor putea muncii până vor ieși la pensie, dacă vor dori. Primarul orașului Târgu-Cărbunești spune că deja sunt mulți doritori interesați să se angajeze la cea mai mare fabrică de BCA-uri din România.

“ Mesajul pe care omul ar trebui să-l înțeleagă este acela că, prin această investiție foarte mare, ei au venit, aici, să facă un lucru trainic. Adică, dacă te duci să lucrezi, acolo, poți să lucrezi până ieși la pensie. Nu cred că nimeni își permite să aloce atât de mulți bani pentru ceva de genul proiectelor acelea pe fonduri europene, să-l ții 5 ani și pleci. Nu, ei, aici, vor face producție. Au comenzi foarte mari pentru producția pe care o vor realiza. Primesc comenzi mai dinspre Est, așa, dinspre Ucraina. (…) Această fabrică Soceram este cea mai mare din țară. Este un mesaj clar de seriozitate pentru foarte mulți care vor merge să lucreze, acolo. Sunt foarte mulți doritori. Și la mine vin oameni aproape în fiecare zi. Orice poate să-ți facă lobby, dar la serviciu o să trebuiască să meargă ei, să fie serioși, să muncească, să-și facă o carieră, acolo. Nu cred că vor avea probleme din punct de vedere al asigurării forței de muncă ”, a precizat Dănuț Birău.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *