Actualitate

INVESTIȚII la Târgu-Jiu cu bani din PNRR. Romanescu: Valoarea totală se ridică la 11 milioane de euro

Șapte unități de învățământ din municipiul Târgu-Jiu vor fi reabilitate energetic cu bani din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Suma pe care o va obține municipalitatea pentru reabilitarea energetică a celor șapte unități de învățământ din Planul Național de Redresa și Reziliență ajunge la 11 milioane de euro. Primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, speră ca, la finalul anului, contractele cu constructorii să fie semnate. Reabilitarea energetică va presupune inclusiv montarea de panouri fotovoltaice pe clădirile respective. Și la Consiliul Județean Gorj au fost realizate proiectele pentru atragerea banilor din PNRR. Spitalele de la Târgu-Jiu și Dobrița vor fi reabilitate energetic. “Am obținut finanțare pentru șapte unități de învățământ. Le vom prezenta pe toată perioada lunii. Valoarea totală a investițiilor se ridică la aproximativ 11 milioane de euro. Reabilitarea energetică va presupune inclusiv montarea de panouri fotovoltaice pe clădirile celor șapte unități de învăţământ din municipiu. Am avut la dispoziție circa 20 de milioane de euro alocați doar pentru reabilitarea clădirilor publice pentru primăria Târgu-Jiu și Consiliului Județean Gorj. A rămas ca reprezentanții Consiliului Județean Gorj să depună proiecte pentru reabilitarea a două spitale. Valoarea acestor proiecte este de aproximativ 9 milioane de euro. Sperăm ca lucrările la unitățile de învățământ cu bani din PNRR să înceapă cât mai repede. Noi, în momentul de față, nu am depus decât studiile de fezabilitate. După ce vom semna contractele pentru obținerea finanțării se vor scoate la licitație, la pachet, proiectare și execuție. Mi-aș dori ca, la sfârșitul anului 2022, să avem deja semnate contractele cu societățile care se vor ocupa de reabilitarea unităților de învățământ”, a conchis Marcel Romanescu.

   

Citește și:

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *