În noaptea de 19 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari au fost sesizați de reprezentanți ai spitalului din Rovinari, cu privire la faptul că, în jurul orelor 00:00, în incinta unei cariere din localitatea Roșia Jiu, a avut loc un accident de muncă.
La faţa locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit faptul că persoana accidentată este un bărbat de 46 de ani, din comuna Fărcășești, care prezenta dureri la membrele inferioare.
În urma verificărilor s-a stabilit faptul că, în timp ce acesta executa manevre de deplasare cu utilajul, din cauza condițiilor atmosferice (ceață) s-a dezechilibrat și a căzut de pe balustrade utilajului, de la aproximativ 10 metri.
Bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.