Un tânăr din Mehedinți, mai exact din comuna Corcova, situată la câțiva kilometri de Motru, a fost condamnat la închisoare cu executare, de către Tribunalul Timiș, pentru că a postat pe Facebook un filmuleț cu iubita sa în timpul unui act sexual. Este vorba despre un act sexual oral pe care bărbatul de 27 de ani, de profesie bucătar, l-a făcut public pe rețelele de socializare, fără acordul partenerei care apărea în filmare. Respectivul a fost condamnat de instanța de fond la un an și trei luni de închisoare cu executare.
În acest an a fost adoptată legea pentru modificarea şi completarea art. 226 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal. Legea stabilește că difuzarea de imagini intime ale unei persoane(organele genitale, anusul sau zona pubiană sau, în cazul femeilor, şi sânii, sau actul sexual) fără acordul acesteia, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de până la trei ani.
Legea în cauză a stat la baza sentinței istorice de la Timișoara în dosarul deschis de tânără din Motru, care l-a acuzat pe fostul iubit atât de lovire și alte violențe cât și de hărțuire prin mesaje telefonice(depuse la dosar) și transmitere a unor imagini intime ale unei persoane identificate sau identificabile, în acest caz un act sexual explicit.
Maltratată, amenințată și făcută de râs!
Faptele s-au petrecut în octombrie 2019, când tânăra a fost pălmuită în fața sediului Facultății de Medicină din Timișoara de iubitul ei de atunci, din Mehedinți. Agresiunea s-a repetat o luna mai târziu, când bucătarul își lovește din nou iubita într-un apartament al familiei fetei. Tot atunci o filmează în timpul unui act sexual oral. Filmarea o postează respectivul la începutul lunii decembrie pe pagina sa de Facebook. Totul este urmat de mai multe mesaje de amenințare și hartuire care se derulează pe parcursul lunii decembrie 2019 – ianuarie 2020.
Instanța de fond a studiat aceste mesaje și s-a pronunțat recent, condamnându-l pe fostul iubit la un an și trei luni de închisoare cu executare pentru lovire și alte violențe dar și pentru violarea vieții private. Timp de trei ani, după condamnarea definitivă, fostul iubit nu are voie sa se apropie la mai puțin de 200 de metri de fosta sa parteneră. Sentința nu este însă definitivă.