SocialUltima oră

Jos pălăria! Gest de milioane făcut de un tânăr patron din Târgu-Jiu pentru elevii de nota 10 la Bac și Evaluarea Națională

Un tânăr întreprinzător din Tg-Jiu a demonstrat că performanța merită răsplătită în cel mai frumos mod posibil. Denis Văncică a devenit instantaneu eroul adolescenților din Gorj, după ce a pus la bătaie premii substanțiale pentru cei mai silitori absolvenți ai verii.

Încă de la sfârșitul lunii trecute, Denis a lansat o promisiune tentantă în mediul online. Acesta a anunțat că va premia fiecare elev care reușește să obțină nota maximă la cel puțin una dintre materiile de la examenele naționale cu o pereche de adidași din stocul magazinului său, Sneaker Arena SH, iar vestea s-a răspândit imediat în rândul tinerilor dornici de încălțăminte cu stil.

Magazinul a devenit rapid cel mai căutat loc din Târgu-Jiu pentru ”zecarii” din acest an. Până în cursul zilei de ieri, nu mai puțin de 15 tineri de nota 10 i-au trecut pragul și au plecat acasă cu zâmbetul pe buze. Absolvenții au avut mână liberă și au putut să își aleagă absolut orice model au dorit. În timp ce își probau încălțămintea preferată, fiecare a povestit cum au fost subiectele de la examen pentru el, dar a dezvăluit și la ce facultăți urmează să se înscrie în perioada imediat următoare.

O inițiativă de-a dreptul lăudabilă din partea unui tânăr care a ales să susțină excelența și să aducă o bucurie imensă celor care au performat la învățătură!

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *