Magistrații Tribunalului Gorj au stabilit data la care vor pronunța sentința în cazul fostului primar al comunei Vladimir, Ion Ianăși. Acesta este acuzat de infracțiuni de corupție după ce a construit o toaletă în localitate care a costat aproximativ 100 de mii de euro.
Procurorii l-au acuzat pe Ianăși că unele facturi au fost decontate fictiv și la prețuri supraevaluate. Astfel, judecătorii au hotărât ca pronunțarea să se facă în data de 30 aprilie. „În baza art. 391 alin. 1 Cod pr. pen., stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronunţare la data de 30.04.2025. Supusă controlului judiciar odată cu fondul. Pronunţată prin punerea la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 05.03.2025”, se arată pe portalul Tribunalului Gorj.
Ianăși mai are o condamnare
Ion Ianăși nu este la primele probleme cu oamenii legii. Fostul primar din Vladimir a mai fost condamnat în trecut la închisoare cu suspendare. Și de această dată a fost vizat modul de cheltuire a banului public. Mai exact, Ianăși a plătit întreaga sumă de bani pentru realizarea unui pod în comună, însă lucrările nu erau efectuate. Doi ani și nouă luni de închisoare cu suspendare a fost pedeapsa stabilită de judecătorii de la Curtea de Apel Craiova la finalul anului 2022.