
Magistrații și personalul Judecătoriei Târgu-Cărbunești își vor desfășura activitatea, începând cu perioada următoare, într-un alt spațiu, ca urmare a demarării procedurilor pentru reabilitarea sediului actual al instanței.
Tribunalul Gorj a decis inițierea unui proiect de investiții care vizează lucrări de reparație capitală, reabilitare și modernizare a clădirii Judecătoriei Târgu-Cărbunești, imobil care nu a mai beneficiat de intervenții majore de mai multe decenii.
În primă etapă, o firmă specializată va elabora documentația tehnico-economică necesară, care include documentația de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI), studii de teren, documentațiile pentru obținerea avizelor și autorizațiilor, precum și alte documente tehnice aferente.
Valoarea contractului pentru această fază este de peste 100.000 de lei, urmând ca, după finalizarea documentației, să fie stabilit bugetul total al investiției pentru reparația capitală și dotarea sediului. Finanțarea lucrărilor va fi asigurată de Ministerul Justiției.
Potrivit reprezentanților Tribunalului Gorj, lucrările vor urmări atât consolidarea și eficientizarea energetică a clădirii, cât și îmbunătățirea condițiilor de lucru pentru magistrați, personalul auxiliar și cetățenii care se adresează instanței.
După obținerea tuturor avizelor necesare și aprobarea proiectului tehnic, vor fi demarate lucrările propriu-zise de reabilitare.




